Valorile şi principiile Uniunii Europene

Articolul Valorile şi principiile Uniunii Europene este parte a unei lucrări de licență.

Nu găsești ce cauți? Comandă lucrări de licență, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Explicitarea proiectului politic european sub forma valorilor şi principiilor a fost o altă mare contribuţie a tratatului-constituţie pe care Tratatul de la Lisabona o salvează integral[1]. Valorile reprezintă, pe de o parte, raţiunea de a fi a Uniunii şi etica sa. Constituţionalizarea acestora are o enormă importanţă atât din punctul de vedere al identităţii europenilor, cât şi din cel al principiilor cărora trebuie să i se supună atât acţiunea Uniunii, cât şi cea a statelor membre. Caracterul său de etică sau norme de comportament are şi consecinţe practice, nerespectarea acestora atrăgând sancţiuni juridice.

Noul articol 2 al TUE expune valorile Uniunii Europene: respectarea demnităţii umane, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectarea drepturilor omului, inclusiv drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor. Se adaugă că acestea sunt valori comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi. În redactarea sa anterioară, Tratatul Uniunii Europene dedica valorilor Uniunii, numite „principii”, articolul 6.1. Conform acestuia, acestea erau libertatea, democraţia, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi statul de drept.

Prin compararea celor două texte se observă faptul că lista de valori a Uniunii Europene a fost completată cu valori precum demnitatea umană şi egalitatea, valori tipic europene[2]. Mai mult decât atât, se detaliază drepturile omului, incluzându-se şi cele ale persoanelor aparţinând minorităţilor. Această menţiune ce poate părea ciudată este o consecinţă a schimbării realităţii politice a Uniunii ca urmare a extinderii, pentru prima dată devenind membri UE state cu minorităţi etnice şi politice, ceea ce a făcut necesară o menţiune specială[3].

Formularea valorilor în Tratatul de la Lisabona, noul articol 2 al UE, reflectă fidel, fără nici o modificare, propunerea Convenţiei Europene[4]. Unul dintre cele mai mediatizate subiecte din timpul dezbaterilor constituţionale, care a ocupat multe pagini ale presei, deşi relevanţa sa reală nu era chiar pe măsura atenţiei acordate, a fost cel al includerii sau nu a unor referinţe la Dumnezeu sau la moştenirea creştină a Europei. În ciuda atenţiei care i s-a acordat şi în ciuda încercărilor Poloniei de a reactiva problema cu ocazia Conferinţei din 2007, această dezbătare a fost şi a rămas la marginea marilor teme, nereprezentând nici un moment o ameninţare la adresa acordului general. În realitate, adevăratele controverse ale dezbaterii constituţionale se refereau la modelul economic şi social european, expresie a divizării ideologice între stânga şi dreapta europeană.

Noul articol 2 se referă la etica Uniunii, adică la principiile de bază şi limitele acţiunii Uniunii şi statelor sale membre. În primul rând, este vorba despre valorile de bază, cele care fac popoarele Europei să se simtă parte a aceleiaşi Uniuni[5]. Aceste valori sunt dezvoltate în Carta Drepturilor Fundamentale, precum şi în Titlul referitor la viaţa democratică a Uniunii. Ele constituie baza identităţii europene şi substratul proiectului construcţiei politice europene. Fundamentul Uniunii Europene, care face posibilă uniunea statelor europene, este dat de către valorile comune împărtăşite şi dezvoltate, valori considerate definitorii pentru viaţa sa. În fond, statele membre au creat Uniunea pentru a promova împreună aceste valori.

Este de prisos să subliniem faptul că, în exercitarea competenţelor sale, întreaga acţiune a Uniunii trebuie să fie ghidată de respectarea strictă a acestor valori. Aceasta nu este doar o obligaţie politică, ci şi una juridică, nerespectarea acestor valori constituind motiv de a solicita o decizie a Curţii de Justiţie[6]. Dar vorbim despre valori ce trebuie asumate şi respectate nu numai de către statele membre, dar şi de către statele europene care doresc să devină membre ale Uniunii. Este o condiţie sine qua non pentru dobândirea statutului de candidat la aderare[7]. Mai mult decât atât, respectarea acestor principii etice este o cerinţă permanentă pentru toţi membrii Uniunii, încălcarea lor conducând la o procedură juridică de sancţionare – procedura garanţiei democratice -, care poate merge până la pierderea drepturilor politice de vot în cadrul Consiliului[8].

Convenţia a decis să existe o listă limitată de valori, argumentând că doar astfel se poate asigura claritatea şi securitatea juridică absolut necesare operaţionalizării procedurii de garanţie democratică. Prin urmare, a fost inclus şi un al doilea nivel de principii comune împărtăşite de societăţile statelor membre[9]. Acestea, la rândul lor, sunt valori esenţiale ale Uniunii Europene, dar conţinutul lor nu este susceptibil unei „definiri solide din punct de vedere juridic” sau, şi mai rău, percepţia asupra lor diferă de la un stat membru la altul[10]. De aceea, în cazul acestora din urmă, este deci mai dificil să se stabilească încălcarea respectivelor drepturi, prin urmare, pare a fi vorba mai degrabă de principii directoare decât despre o bază juridică suficientă pentru declanşarea procedurii de garantare democratică.



[1]   F.A. Luzarranga, M.G. Llorente, Europa viitorului. Tratatul de la Lisabona, trad. I.G. Bărbulescu, op.cit., p. 99.

[2] G. L. Ispas, op.cit., p. 17.

[3] M.V. Cărăușan, op.cit., p. 122.

[4]        Convenţia a dedicat primele sale sesiuni de dezbateri, faza de ascultare, receptării speranţelor cetăţenilor UE şi, în consecinţă, schiţării misiunii Uniunii. Au avut loc dezbateri pe teme precum valorile sau obiectivele Uniunii. La rândul lor, grupurile de lucru au reflectat asupra valorilor din domeniile lor de activitate, cum a fost cazul grupului de lucru „acţiune externă” sau a celui numit „Europa socială”. Sugestiile acestora au fost prezentate prezidiului Convenţiei şi, împreună cu ceea ce a rezultat din dezbaterile organizate cu societatea civilă, s-a ajuns la un text final, devenit tratat-constituţie, atât în ce priveşte prima sa parte, articolele 1-2 şi 1-3, cât şi în partea referitoare la valori şi obiective.

[5]     G. L. Ispas, op.cit., p. 19.

[6]     Conform art. 263 al TFUE.

[7]     Articolul 49 al TUE referitor la aderarea statelor terţe la UE stabileşte că un stat care doreşte să adere la UE trebuie să respecte valorile prevăzute la articolul 2 şi angajamentul statelor membre de a le promova împreună.

[8]     Această procedură a „garanţiei democratice” a fost creată de către Tratatul de la Amsterdam, fiind perfecţionată prin cel de la Nisa. Scopul ei era de a garanta respectarea valorilor Uniunii nu numai pentru statele ce aderă la Uniune, ci şi pentru membrii săi, respectarea lor fiind o obligaţie permanentă, iar nerespectarea fiind politic şi juridic sancţionabilă. Această procedură de sancţionare a neîndeplinirii valorilor Uniunii se găseşte reglementată în art. 7 TUE.

[9]     Trebuie amintit că aceste valori sunt pluralismul, nediscriminarea, toleranţa, justiţia, solidaritatea şi egalitatea de gen.

[10]      În acest sens, Convenţia estima că „includerea în art. 2 a unor valori precum egalitatea sau solidaritatea ce nu dispun de o solidă definiţie juridică poate duce la angajarea unei proceduri neconforme împotriva statelor membre” – G. L. Ispas, op.cit., p. 20.