Reguli privind minorii, decurgand din conventii internationale

Articolul „ Reguli privind minorii, decurgand din conventii internationale ” este parte a unei lucrări de licență

Nu găsești ce cauți? Comandă lucrări de licență, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Reguli privind minorii
Reguli privind minorii – Lucrari de licenta la comanda

 

Legislatia romana foloseste atat notiunea de minor, cat si pe cea de copil[1] cu referire la cei care nu au implinit varsta de 18 ani. Un minor este un copil sau o persoana tanara, care, in respectivul sistem de drept, poate fi tratata pentru o infractiune intr-o maniera diferita de cea aplicabila adultului[2].

Fara sa dea o definitie a notiunii de minor, Regulile de la Riyadh[3] subliniaza convingerea, dupa parerea majoritatii expertilor, ca etichetarea unui tanar ca deviant, delincvent sau predelincvent contribuie deseori la aparitia unui model de comportament nedorit al tinerilor. Indiferent de terminologia folosita, Regulile subliniaza faptul ca persoanele tinere trebuie sa joace un rol activ si sa accepte parteneriatul in cadrul societatii, neputand fi considerate simple obiecte ale socializarii sau supravegherii. Legislatia romana foloseste atat notiunea de minor, cat si pe cea de copil10” cu referire la cei care nu au implinit varsta de 18 ani.

Daca varsta raspunderii penale este fixata prea jos sau daca nu exista deloc o varsta-limita, atunci notiunea nu are sens. In general, exista o relatie stransa intre notiunea de raspundere pentru un comportament delictual sau criminal si celelalte drepturi si responsabilitati sociale (de exemplu, situatia matrimoniala, majoritatea civila etc.).

Doi baieti, in varsta de 11 ani, au fost judecati in sedinta publica timp de trei saptamani de o instanta pentru adulti, pentru uciderea unui copil mai mic, atunci cand autorii aveau 10 ani. Cazul a suscitat un interes deosebit al presei si publicului. Cei doi au fost condamnati pentru omor.

Curtea a constatat ca baietii nu au avut un proces echitabil, fiind incalcat articolului 6 § 1 din Conventie. Curtea a apreciat ca un copil acuzat de o infractiune trebuie sa fie tratat intr-un mod care sa tina seama de varsta lui, capacitatile si nivelul de maturitate intelectuala si emotionala. Ambii baieti au suferit de o tulburare de stres posttraumatic. Formalitatile procedurale au fost intimidante, astfel incat era putin probabil ca s-au putut apara efectiv sau ca au putut coopera cu avocatii lor in interiorul sau in afara salii de judecata. Curtea nu a constatat nicio incalcare a articolului 3 in ceea ce priveste fie varsta reclamantilor (nu a existat niciun standard comun clar in Europa cu privire la varsta minima de raspundere penala) sau durata ori caracterul public al procesului.

Intr-un alt caz, un baiat de 11 ani, cu un nivel intelectual foarte scazut pentru varsta lui (S. C. c. Marii Britanii), a fost judecat de un tribunal pentru adulti si condamnat la doi ani si jumatate de detentie pentru incercarea de a fura o geanta de la o femeie in varsta de 87 de ani, care, in timpul faptei si ca urmare a acesteia a cazut si si-a fracturat bratul. Curtea a constatat o incalcare a articolului 6 § 1 din Conventie, in masura in care baiatul nu a putut intelege rolul juriului sau ca pentru fapta sa risca sa faca inchisoare.

Sanctiuni aplicabile minorului. Regulile de la Tokio

Ofera o lista a masurilor care se pot dispune de catre instanta: mustrarea, iertarea conditionata, sanctiuni banesti, reparatii si compensatii datorate victimei, suspendarea sau amanarea luarii unei hotarari, libertate sub control, supraveghere judiciara, munca in folosul comunitatii, internarea in centre terapeutice, arest la domiciliu, forme de tratament neinstitutionalizat.

Pentru faza de executare a sanctiunilor se recomanda invoirile si semilibertatea, munca in libertate sau programele de formare, de asemenea, in libertate, eliberarea conditionata pe incredere, reduceri de pedeapsa si iertare de pedeapsa.

Regulile europene referitoare la sanctiuni si masuri aplicate in comunitate[4], spre deosebire de Regulile de la Tokio, nu includ un catalog al masurilor care se pot dispune. Regulile cuprind un set de exigente minime pe care trebuie sa le respecte statele membre ale Consiliului Europei. Masurile pleaca de la nevoia diversificarii sanctiunilor si de la neajunsurile pe care le prezinta inchisoarea, atat ca mijloc de evitare a comiterii din nou de infractiuni, cat si sub raportul costului.

Recomandari ale conventiilor internationale. Drepturile copilului se bucura de o larga reglementare in cadrul institutiilor internationale.

Principii directoare ce actioneaza asupra judecarii si actului de decizie.

a)      decizia trebuie sa fie intotdeauna direct proportionala nu numai cu circumstantele si gravitatea faptei, dar si cu circumstantele si nevoile delincventului, ca si cu nevoile societatii;

b)      nu se vor aduce restrictii libertatii personale a minorului, iar limitarea drepturilor se va face dupa un examen minutios;

c)      privarea de libertate individuala reprezinta o solutie extrema si daca nu exista alta solutie mai apropiata de interesul minorului;

d)     bunastarea minorului trebuie sa fie criteriul determinant in examinarea cazului sau.

Sistemul justitiei pentru minori trebuie sa sustina drepturile si siguranta si sa promoveze bunastarea minorilor[5].

Reglementarile internationale sunt diverse. Conventia cu privire la Drepturile copilului, adoptata prin rezolutia Adunarii Generale a Natiunilor Unite nr. 44-25, este principalul instrument care defineste drepturile la care guvernele tarilor semnatare au convenit ca minorii sunt indreptatiti. Sunt, de asemenea, incidente Regulile standard minimale ale Natiunilor Unite in administrarea justitiei juvenile (Regulile de la Beijing)-, Principiile Natiunilor Unite pentru prevenirea delincventei juvenile (Principiile de la Riyadh); Regulile Natiunilor Unite pentru protectia minorilor privati de libertate[6]; Liniile directoare de actiune privind copiii implicati in sistemul de justitie penala[7]; Regulile minimale ale Natiunilor Unite pentru elaborarea masurilor neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo 1990).

Regulile de la Beijing propun un tratament diferentiat pentru minorii care au comis infractiuni, mentionand drepturile delincventului minor in toate fazele procesuale, precum si obligatiile profesionale/legale ale persoanelor implicate in administrarea sanctiunilor penale aplicate minorilor.

Standardele minime prevad obligatia statelor (art. 2.3) de a reglementa in legislatia nationala un set de legi, reguli si prevederi speciale aplicabile delincventilor minori, precum si infiintarea unor institutii si organisme specializate in administrarea justitiei pentru minori. Rolul acestor institutii este de a satisface nevoile delincventilor minori, respectandu-le, in acelasi timp, drepturile si de a satisface nevoile de securitate ale comunitatii.

Modalitatile de aplicare a Regulilor depind insa de conditiile economice, sociale si culturale existente in fiecare Stat membru.

Sistemul de justitie pentru minori cauta sa asigure bunastarea minorilor si face in asa fel incat reactia fata de acestia sa fie intotdeauna corespunzatoare circumstantelor personale si reale. Regulile de la Beijing (art. 5) solicita instituirea a doua principii: interesul minorului si o reactie proportionala cu fapta si circumstantele acesteia.

Atunci cand un minor este privat de libertate trebuie informati parintii sau tutorele sau imediat sau, daca aceasta nu este posibil, in cel mai scurt timp (art. 10.1).

In scopul de a facilita reglementarea discretionara a cazurilor de delincventa juvenila, se recomanda organizarea programelor comunitare, cu precadere a celor de supraveghere si orientare temporara, si in vederea asigurarii restituirii bunurilor si indemnizatiei victimelor (art. 11.4).

Rapoarte de evaluare/ancheta sociala. In toate cazurile, cu exceptia micilor infractiuni, inainte ca autoritatea competenta sa ia o decizie definitiva prealabila condamnarii, antecedentele minorului, conditiile in care el traieste si circumstantele in care a fost comis delictul fac obiectul unei anchete mai temeinice, astfel incat sa fie usurata sarcina autoritatii competente de a judeca chestiunea in cauza (art. 16.1).



[1] Unii autori au susţinut că aceşti minori din punct de vedere civil sunt majori din punct de vedere penal, fiindcă, în penal, minoritatea sfârşeşte mai înainte decât în civil. Credem că termenii de minori, minoritate şi majorat din civil trebuie evitaţi în penal, fiindcă ei nu pot avea nici acelaşi fundament juridic şi nici aceeaşi valoare juridică.

În doctrina penală a fost întotdeauna folosit termenul de „minoritate” pentru a indica pe copii şi adolescenţi. Cum însă limita superioară a adolescenţei este, în general, inferioară limitei minorităţii din civil, s-a ajuns la detaşarea unei categorii de minori (aceia care au ieşit din adolescenţă, dar nu au ajuns la majoratul civil) care sunt complet asimilaţi cu adulţii, în sensul că sunt supuşi exact la acelaşi tratament ca şi adulţii. în penal trebuie să folosim numai termenii de copil, adolescent primar, adolescent secundar” (Vintilă Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 2000, p. 326).

[2] Regulile de la Beijing, art. 22 lit. a), c).

[3] Rezoluţia Naţiunilor Unite nr. 45/112 din 14 decembrie 1990.

[4] Recomandarea R (92) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, din 19 octombrie 1992. privind „Regulile europene referitoare la sancţiuni şi măsuri aplicate în comunitate”.

[5] Regulile Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de libertate. G. A. res. 54/113. anexă, 45 N. U. GAOR Supl. (nr. 49A) la 205, N. U. Doc. A/45/49 (1990).

[6] Regulile au fost adoptate în 1990 prin Rezoluţia Adunării Generale ONU nr. 54/113.

[7] Liniile directoare au fost adoptate prin Rezoluţia Consiliului Economic şi Social nr. 30/1997.