Pseudojurnalismul

Articolul Pseudojurnalismul este parte a unei lucrări de licență.

 Nu găsești ce cauți? Comandă lucrări de licență, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Pseudojurnalismul
Pseudojurnalismul – comanda lucrări de licență.

Condiţiile sociale şi consecinţele folosirii tehnologiilor informaţionale nu pot fi descrise în termeni de necesităţi economice sau doar prin determinismul tehnologic. Societatea şi tehnologia informaţiei co-evoluează şi se transformă reciproc. Aceasta este una din principalele perspective dezvoltate de abordările recente ale evaluării tehnologiei, schimbării tehnologice şi sociologiei tehnologice[1]. În acest sens tehnologia este proces construit social în cadrul întregului său ciclu de viaţă începând cu inventarea, dezvoltarea şi în cele din urmă culminând cu utilizarea sa[2].

Astfel, schimbarea şi dezvoltarea doar efectul nevoilor politice, economice, sau militare. Dar, tehnologiile informaţionale au implicaţii sociale foarte diferite[3], tehnologiile media şi de comunicaţii creând bazele pentru anumite feluri de utilizare şi implementare în societate. Acest lucru înseamnă că „tehnologia informaţiei devine socială când expunerea de care se bucura produsul său face trecerea de la individ şi grupuri mici către un număr mare de utilizatori interconectaţi.[4]

Efectele sociale ale tehnologiilor de informaţii şi comunicaţii sunt cele mai importante elemente necesare pentru înţelegerea conceptului de diviziune digitală. Într-un anumit sens diviziunea digitală vizează aproape în întregime aceste aspecte. Acest concept constituie unul din cele mai importate subiecte care au legătură cu dezvoltarea şi distribuirea în continuă creştere a internetului şi tehnologiilor sale. Deşi diviziunea digitală este un subiect major de discuţie, cercetarea acesteia trebuie să evite concentrarea exclusivă asupra inegalităţii în ceea ce priveşte accesul la internet. Inegalitatea este o variabilă multidimensională, care arată că organizarea tehnologiei este organizată şi influenţată de mai mulţi factori determinanţi[5], care de asemenea duc la o diviziune inerenta pe internet.

Orice analiză a organizării tehnologiei şi efectelor sale sociale ar trebui combinată cu studierea amănunţită a principiilor care guvernează mediul online, a implicaţiilor, posibilităţilor acestora şi a felului în care toate aceste lucruri sunt compatibile cu ideea de acces liber la informaţie. Unii din aceşti factori au consecinţe sociale care conduc la un fenomen numit diviziune digitală de „nivel doi”, care împarte mediul online.

Datorită acestor efecte, chiar şi cei care nu se confruntă cu problema accesului şi utilizării noilor tehnologii informaţionale şi de comunicare, trebuie să ia în calcul că accesul este reglementat de diferiţi factori determinanţi. Aceşti factori vizează organizarea tehnologiei care la rândul ei reduce gradul de libertate din mediul online şi o face mai previzibilă.

Există o varietate de constrângeri economice şi tehnologice ce restrâng infrastructura internetului, şi idealurile sale fundamentale precum deschidere, libertate şi egalitate. Scopul acestei lucrări este să analizeze aceste influenţe de natură tehnologică şi economică precum şi consecinţele lor neintenţionate, care definesc infrastructura şi potenţialul mediului online. Acest lucru include şi o analiză a aspectelor şi efectelor relevante în conjunctură cu jurnalismul şi rolul său într-o situaţie a comunicării aflată într-o schimbare rapidă.

Mai multe idei care vizează efectele internetului asupra dezvoltării sociale, economice, şi educaţionale se bazează în principal pe ceea ce e este privit în general ca reprezentând avantajele internetului, şi infrastructura să, respectiv:

  • Acces rapid, uşor şi nerestricţionat la un volum mare de informaţii;
  • Depăşirea restricţiilor în ceea ce priveşte relaţia comunicator – receptor;
  • Noi posibilităţi de interactivitate;
  • Impactul pozitiv aspră democratizării şi participării pentru toţi care au acces la aceste tehnologii de comunicare.

Aceste avantaje reprezintă condiţii absolute în dezvoltarea mass mediei care apar cu fiecare „nou mediu” care se dezvoltă[6] şi care în mod obişnui conduc la cerinţe diferenţiate către jurnalism. În antiteză cu aceste idealizări, dezvoltarea media a fost mereu însoţită de procese de comercializare şi instituţionalizare mai mult sau mai puţin rapide. Din această cauză aşteptarea reprezentată de democratizare nu a fost îndeplinită în modul aşteptat.

Anumite procese similare pot fi observate în ceea ce priveşte aşteptările legate de Internet bazate implicit sau explicit pe presupuneri particulare despre principiile tehnice ale infrastructurii şi funcţiunilor sale:

  • Egalitatea conţinuturilor care există în paralel;
  • Posibilităţi aproape nerestricţionate în accesarea, arhivarea şi documentarea informaţiei;
  • Principul „hipertextului”, care conectează ipotetic totul.

În principal, aceste principii implică o complexitate crescândă a structurilor şi conţinutului. Pe măsură ce informaţia devine tot mai abundenţă, apare problema diminuării atenţiei[7] şi crearea de strategii pentru reducerea complexităţii.

Deşi o discuţie detaliată în ceea ce priveşte detaliile tehnice ale mediului online depăşeşte scopul acestei lucrări, în ea se vor sublinia totuşi anumite aspecte, în special cele care vizează interconectivitatea şi motoarele de căutare, aspecte considerate relevante în cadrul diviziunii digitale de nivel doi.

În ciuda unui grad ridicat de liberate, accesul la informaţie pe internet este restricţionat prin mijloace specifice. Principiul hipertextului şi conectarea documentelor de pe internet are un impact puternic asupra infrastructurii mediului online şi drept urmare asupra accesului la informaţie. „Un link indica prezenţa implicită a altor documente şi abilitatea de a le accesa instant”[8].

Pseudojurnalismul ține de interconectivitate. Interconectivitatea în mediul online variază. Conform unui studiu efectuat pe 203 milioane de pagini web, la Centrul de Cercetări IBM Almaden, a reieşit că 90 la sută din toate siturile sunt legate unele de altele, dar doar 25 la sută sunt menţionate că având „componente puternic conectate”, cu multe linkuri interne (linkuri din cadrul unui site) şi linkuri externe (linkuri către alte pagini).[9]

Una dintre cele mai importante evoluţii în jurnalismul din ultimii ani este creşterea publicării online, sau a site-urilor pe internet. Site-urile au furnizat sute de noi oportunităţi pentru jurnalişti, au creat multe noi locuri de muncă şi oferă posibilitatea de a satisface setea tot mai mare de informaţii din orice domeniu. Fiind uşor de realizat şi nu foarte costisitoare, site-urile s-au dezvoltat rapid. Pe Web există acum de la site-uri comerciale sau aparţinând unor organizaţii publice de media la site-uri care oferă conținut informativ – majoritatea preluat sau integrat de la alte trusturi de presă, susţinute de pseudo jurnaliști.

Cele mai bune site-uri sunt, de obicei, cele realizate de instituţii de comunicare deja existente, cum ar fi ziare sau companii de radio şi televiziune. Aceste site-uri asigură nu doar o posibilitate alternativă de acces ( de multe ori gratuit) la materialele produse pentru instituţia care le deţine ( ziar, radio sau televiziune) ci şi materiale adiţionale, produse special pentru site-uri. Acestea variază de la reportaje, ştiri, rubrici şi statistici la chaturi şi alte facilităţi interactive

Deseori, sunt angajate echipe de jurnalişti profesionişti pentru a lucra la site. Aceştia fie pun pe internet o copie a materialului deja produs, fie adaptează materialul conceput pentru presă scrisă, radio sau televiziune, astfel încât acesta să fie mai potrivit pentru accesarea online.

Dezvoltarea Web-ului a dat naştere, de asemenea, la noi companii specializate în jurnalismul online. Aceste site-uri acoperă uneori un singur domeniu, alteori, mai multe. În general, sunt finanţate prin publicitate, deşi unele oferă şi servicii de abonament.

Site-urile agregatoare, realizate de așa numiții pseudo jurnaliști au în general și un alt scop pe lângă informarea publicului. Acești pseudo jurnaliști recunosc importanţa comercială şi de imagine a internetului şi sunt dispuse să investească banii necesari pentru a realiza site-uri profesioniste, folositoare şi să atragă cititori. Deseori, ele angajează jurnalişti pentru realizarea materialului editorial, însă utilizatorii nu trebuie să piardă din vedere faptul că toate aceste site-uri există în principal pentru a promova unele interese ( de multe ori comerciale) în favoarea unui anumit domeniu, organizații, etc. Conţinutul editorial poate fi, astfel, realizat în acord cu principii ce ţin mai mult de imagine şi reclamă decât de jurnalismul independent şi echilibrat. Materialele trebuie tratate cu mare băgare de seamă, ca orice produs media realizat de o organizaţie care doreşte să-şi menţină şi să-şi îmbunătăţească imaginea publică.

Astfel de site-uri oferă de obicei, ştiri, reportaje, comunicate de presă, informaţii statistice şi istorice, dar nu numai în scop jurnalistic. Principala lor funcţie este de a vinde sau a promova anumite produse, cum ar fi abonamentele la anumite posturi de radio şi de televiziune. Dar, ca şi în cazul instituţiilor clasice de media, conţinutul editorial ( ştirile de ultimă oră, reportajele…) este cel care îi atrage pe utilizatori.

Cel mai mare avantaj al jurnalismului on-line faţă de celelalte forme constă, probabil, în faptul că elimină termenele-limită. Un site poate fi actualizat oricând, iar tehnologia permite ca subiectele arzătoare să ajungă direct pe calculatoarele utilizatorilor. Site-urile reprezintă un punct de atracţie pentru cei care vor să afle cele mai recente ştiri, pe măsură ce se petrec, sau vor să citească relatări despre anumite evenimente chiar în momentul derulării lor.

Jurnalismul pe internet mai are multe lucruri în comun cu celelalte forme de jurnalism. Necesită o bună redactare, acurateţe, impact şi echilibru. Dar există şi diferenţe importante, multe dintre ele fiind determinate de modul în care se consumă jurnalismul pe internet, de obicei prin intermediul unui monitor de computer. Forma unui monitor, mărimea sa relativ mică în comparaţie cu cea a unei pagini de ziar, existenţa unor elemente adiţionale, cum ar fi fragmentele sonore şi video, precum şi nevoia de a permite utilizatorilor să navigheze după bunul-plac pe site dictează maniera în care este prezentată informaţia online. Rolul designerilor şi al editorilor de desk din presa scrisă are o şi mai mare importanţă în cazul site-urilor.

O pagină Web poate găzdui doar o cantitate relativ mică de informaţii, astfel încât utilizatorii de site-uri să fie direcţionaţi uşor şi rapid spre alte pagini, unde pot găsi informaţiile pe care le doresc. Sarcina unui web designer este să prezinte cât mai multe informaţii pe monitor, fără a aglomera prea mult şi a crea confuzie. Spaţiul disponibil pentru conţinutul editorial este limitat nu numai de mărimea monitorului, dar şi de faptul că fiecare pagină trebuie să conţină instrucţiuni de navigare şi publicitate.

Spaţiul editorial este pe locul II ca importanţă într-un site bun. Astfel jurnaliştii trebuie să respecte cerinţele impuse de designul site-ului. Acest lucru presupune găsirea unor noi modalităţi de prezentare a informaţiei, pentru a putea fi uşor parcursă on screen. Jurnaliştii online au combinat unele elemente din presa scrisă, cum ar fi cuvintele, imaginile şi grafica, cu elementele din audio-vizual, cum ar fi fragmentele de sunet sau video clipurile, pentru a crea o nouă formă de jurnalism adaptatăunui nou mediu de comunicare.

Un reportaj ce apare într-un ziar ca o bucată unitară poate fi fragmentat într-un număr de elemente pentru un site. Faptele principale vor fi prezentatetot printr-un titlu şi paragrafe, dar restul informaţiei poate apărea sub formă de fişiere pe bara laterală, iar citatele pot fi disponibile chiar în format audio sau video.



[1] Günther Ropohl (editor), 2011. Erträge der interdisziplinären Technikforschung: Eine Bilanz nach 20 Jahren Berlin: Erisch Schmidt.

[2] Siegfried Weischenberg, Klaus-Dieter Altmeppen, and Martin Löffelholz, 2004. Die Zukunft des Journalismus. Technologische, ökonomische und redaktionelle Trends. Opladen: Westdeutscher Verlag.

[3] Irene Neverla, 2010. „Das Netz – eine Herausforderung für die Kommunikationswissenschaft,” Medien und Kommunikationswissenschaft, volume 2, pp. 175-187.

[4] Marti Hearst, 2009. „When information technology ‘goes social’,” IEEE Intelligent Systems (January/February), pp. 10-15.

[5] Paul DiMaggio, Eszter Hargittai, W. Russell Neumann, and John P. Robinson, 2011. „Social Implications of the Internet,” Annual Review of Sociology, volume 27, pp. 307-336.

[6] Siegfried J. Schmidt and Guido Zurstiege, 2010. Orientierung Kommunikationswissenschaft: Was sie kann, was sie will. Hamburg: Rowohlt.

[7] Georg Franck, 2008. Ökonomie der Aufmerksamkeit. Ein Entwurf. München, Wien: Carl Hanser Verlag.

[8] Heim, Michael, 2003. The Metaphysics of virtual reality. New York: Oxford University Press.

[9] Andrei Broder, Ravi Kumar, Farzin Maghoul, Prabhakar Raghavan, Sridhar Rajagopolan, Raymie Stata, Andrew Tomkins, and Janet L. Wiener, 2010. “Graph structure in the Web,” Proceedings of the Ninth International World Wide Web Conference, Amsterdam,, pp. 309-320, and at http://www.almaden.ibm.com/cs/k53/www9.final/, accesat la 19.12.2012.