Procedura ofertei de plată: Procedura ofertei reale

Articolul „ Procedura ofertei de plată: Procedura ofertei reale ” este parte a unei lucrări de licență.

Nu găsești ce cauți? Comandă lucrări de licență, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

  1. 1.    În scopul prevăzut la art. 1005, debitorul va face creditorului, prin mijlocirea unui executor judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care se află domiciliul ori sediul creditorului sau domiciliul ales al acestuia, o somaţie, prin care este invitat să primească prestaţia datorată.
  2. 2.    În acea somaţie se vor arăta locul, data şi ora când suma sau obiectul oferit urmează să îi fie predat creditorului.[1]

Corelaţii cu legislaţia anterioară: art. 1115 C.civ. Din 1864; art. 587 C.proc. Civ. Din 1865.

Corelaţii cu legislaţia în vigoare: art. 172, 1005 NCPC.

 

Reglementarea ofertei reale este preluată într-o formă ameliorată din reglementarea anterioară. Competenţa emiterii acestor somaţii revine exclusiv executorului judecătoresc, iar competenţa teritorială aparţine exclusiv executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în raza căreia se află domiciliul ori sediul creditorului sau domiciliul ales al acestuia.

S-a menţionat în mod judicios în doctrină[2] că alegerea executorului judecătoresc afectează însăşi valabilitatea ofertei de plată. Acelaşi autor a arătat că oferta de plată nu este valabilă dacă debitorul s-a adresat unui executor care nu funcţionează în circumscripţia instanţei (curţii de apel în noua reglementare) în care se află domiciliul ori sediul creditorului sau domiciliul ales al acestuia.

Menţionăm că legiuitorul nu a mai preluat posibilitatea expedierii somaţiei la locul executării obligaţiei, probabil în scopul eliminării incertitudinilor cu privire la încunoştinţarea creditorilor asupra ofertei de plată.

Ca o consecinţă a acestei prevederi, apreciem că, în cazul în care debitorul nu cunoaşte sediul, domiciliul sau domiciliul ales al creditorului şi nici nu le poate afla, procedura ofertei de plată nu este posibilă. Consecinţele nefavorabile ale acestui fapt trebuie asumate de debitor, întrucât se presupune că acesta nu a depus diligenţele necesare în aflarea datelor creditorului.[3]

Pentru identitate de raţiune cu situaţia prevăzută de art. 172 NCPC, apreciem că procedura ofertei de plată este valabil efectuată la vechiul domiciliu sau sediu dacă creditorul îşi schimbă domiciliul, sediul sau domiciliul ales şi nu comunică schimbarea respectivă către debitor.



[1] Art. 1006 din noul Cod de procedură civilă

[2] M Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. II, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, 2008, Bucureşti, p. 221

[3] A. Oroșan, Somația de plată și ordonanța de plată, ed. Hamangiu, București, 2012, p. 37