Procedura in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului

Articolul „ Procedura in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului ” este parte a unei lucrari de licenta

Nu găsești ce cauți? Comanda lucrari de licenta, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Procedura in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului
Procedura in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului – Comanda lucrari de licenta

Sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului şi procesul desfăşurat la Strasbourg reprezintă un demers de ultimă instanţă pentru cetăţeanul european care invocă încălcarea unui drept sau a unei libertăţi fundamentale garantate de Convenţia europeană a drepturilor omului.
Acest demers pleacă de la un principiu consacrat în cadrul sistemului de control de la Strasbourg, respectiv principiul subsidiarităţii, care statuează obligativitatea pentru ordinea juridică naţională de a oferi cu prioritate soluţii la cele reclamate de individ şi abia ulterior, în subsidiar, dacă problema reclamată nu îşi găseşte soluţionare, fiind acceptată calea de atac la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Vom prezenta pe scurt câteva dintre elementele de bază ale procedurii contencioase desfăşurate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Competenţa instanţei europene acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale, care îi sunt supuse de către state (articolul 33), deci cauze interstatale, de către persoane fizice sau alte entităţi, prin cereri individuale (articolul 34). La cererea Comitetului Miniştrilor, dă avize consultative asupra problemelor de ordin juridic privind interpretarea Convenţiei şi, evident, a Protocoalelor acesteia. De asemenea, potrivit Protocolului 14, Curtea poate să clarifice o problemă de interpretare sau de conformare cu o hotărâre a sa emisă anterior, în etapa de executare a hotărârilor Curţii.
Prin formaţiunile sale jurisdicţionale (judecătorul unic, comitetele de 3 judecători, camerele de 7 judecători şi Marea Cameră de 17 judecători), Curtea se pronunţă asupra inadmisibilităţii cererilor (plângerilor) individuale şi ia decizii în legătură cu admisibilitatea şi fondul acestora, după cum urmează:
Judecătorul unic se pronunţă asupra cererilor individuale, care nu implică o examinare complementară, pe care le poate declara inadmisibile sau le poate scoate de pe rol numai prin vot unanim. Nu se poate pronunţa asupra cauzelor interstatale. Decizia unui judecător unic este definitivă.
Comitetele sunt abilitate să ia decizii atât asupra admisibilităţii cererilor individuale, cât şi asupra fondului, adoptând hotărâri în cauze în care problema referitoare la interpretarea sau aplicarea Convenţiei sau Protocoalelor sale care se află la originea cauzei constituie obiectul unei jurisprudenţe bine stabilite de Curte. Deciziile şi hotărârile comitetelor sunt, de asemenea, definitive.
Camerele sunt abilitate să ia decizii asupra admisibilităţii cererilor şi a fondului, dacă plângerile individuale nu au fost deja examinate şi decise de către un judecător unic sau de un comitet şi pentru toate cererile introduse de către un stat (cauze interstatale).
Marea Cameră se pronunţă asupra cererilor individuale sau cauzelor interstatale, comunicate de Camere prin desesizare, care privesc o problemă gravă privind interpretarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale sau în cazul când soluţionarea acesteia ar putea duce la o decizie contradictorie cu o hotărâre pronunţată anterior de Curte. De asemenea, Marea Cameră se pronunţă, în cazuri excepţionale, asupra unei hotărâri a unei camere, retrimisă în faţa Marii Camere la cererea unei părţi în cauză. Această formaţiune se pronunţă şi asupra cererilor Comitetului Miniştrilor de aviz consultativ sau în faza de executare.
Curtea examinează cauzele în condiţii de contradictorialitate şi se pune la dispoziţia părţilor pentru a se ajunge la rezolvarea cauzei pe cale amiabilă, caz în care dezbaterile au caracter confidenţial.
Hotărârea Marii Camere este definitivă. Decizia unei Camere devine definitivă dacă părţile declară că nu vor cere trimiterea cauzei în faţa Marii Camere sau nu se trimite în termen de trei luni de la pronunţare, ori în cazul în care Marea Cameră respinge cererea de retrimitere. Hotărârea definitivă a Curţii este transmisă Comitetului Miniştrilor care supraveghează executarea ei. În privinţa competenţei consultative, este de menţionat că avizele consultative ale Curţii asupra problemelor juridice privind interpretarea Convenţiei pot fi date numai la cererea Comitetului Miniştrilor.
Competenţa Curţii poate fi analizată sub mai multe aspecte, din perspectiva competenţei ratione personae (personală), ratione materiae (materială), ratione loci (spaţială) şi ratione temporis (temporală).
Pentru a intra în domeniul competenţei personale a Curţii, plângerea trebuie să fie introdusă de către o entitate având calitate pentru a fi reclamant şi trebuie să fie îndreptată împotriva unei entități având calitate pentru a fi pârât.
Curtea poate fi sesizată de către un stat parte, caz în care ne aflăm în prezenţa unei cereri statale, sau de către o persoană fizică, o organizaţie nonguvernamentală sau un grup de particulari, care se pretind victime a unei violări a unuia dintre drepturile recunoscute de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau de Protocoalele sale adiţionale, caz în care este vorba de cereri individuale.
Aceste două tipuri de entităţi au capacitate procesuală activă; cererile, fie că sunt statale, fie că sunt individuale, sunt îndreptate împotriva statelor părţi la Convenţie, care pot fi pârâte în faţa Curţii. După cum este prevăzut în Convenţie, cererile statale vizează „orice încălcare a dispoziţiilor Convenţiei… imputabilă unei alte părţi contractante”, iar cererile individuale se referă la o „încălcare de către una din înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie”.
Dacă virtual toate statele părţi au capacitate procesuală pasivă, pârâtul este în concret statul care a comis încălcarea drepturilor prevăzute de Convenţie sau de Protocoale ori căruia încălcarea îi este imputabilă.

Bibliografie:

  • Bîrsan Corneliu, Eftimie Marius, Convenţia europeană a drepturilor omului. Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 11.
  • Bîrsan Corneliu, Convenţia europeană a drepturilor omului – comentariu pe articole, vol. II, Procedura în faţa Curţii. Executarea hotărârilor, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006
  • Bolintineanu Alexandru, Năstase Adrian, Drept internaţional contemporan, Institutul de Studii Internaţionale, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1995, p. 90.
  • Cloşcă Ionel, Suceavă Ion, Tratat de drepturile omului, Editura Europa Nova, 1995
  • Corlăţean Titus, Executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011
  • Corlățean Titus, Protecția europeană și internațională a Drepturilor Omului, ed. Universul Juridic, București, 2012