Privilegiile misiunii diplomatice: Exceptarea de la aplicarea legilor privind dobândirea cetăţeniei

Articolul „ Privilegiile misiunii diplomatice: Exceptarea de la aplicarea legilor privind dobândirea cetăţeniei ” este parte a unei lucrări de licență

Nu găsești ce cauți? Comandă lucrări de licență, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Printre normele de drept intern ale statului acreditar, care, de principiu, sunt deopotrivă aplicabile şi agentului diplomatic, sunt de menţionat cele cu privire la modul de atribuire a cetăţeniei. Limitarea aplicării ordinii juridice locale nu are loc, în cazul în care legea locală în domeniul atribuirii cetăţeniei are la bază principiul ius soli (în sistemul dreptului anglo-saxon) şi ca atare, copiii agentului diplomatic născuţi pe teritoriul statului acreditar dobândesc, în mod automat, cetăţenia statului respectiv; dacă legea se bazează pe ius matrimoni, femeia căsătorită cu un agent diplomatic – cetăţean al statului acreditar – devine, prin faptul căsătoriei, cetăţeană a statului respectiv ş.a.[1]

Apare astfel, o incompatibilitate evidentă, izvorâtă din aceste forme de atribuire a cetăţeniei, faţă de calitatea pe care o are agentul diplomatic al unui stat străin aflat în misiune oficială, între poziţia avută de agentul diplomatic şi cea modificată prin dobândirea unei alte cetăţenii de către copiii agentului diplomatic.

Se consideră, pe de altă parte, ca fiind excesivă excluderea absolută a posibilităţii, ca şi copiii agentului diplomatic să poată dobândi cetăţenia statului acreditar.

La Conferinţa de la Viena, au fost supuse discuţiei un text al Comisiei de Drept Internaţional (prin care se urmărea în esenţă să se excludă ipoteza dobândirii* automate şi forţate a cetăţeniei statului acreditar)[2] şi un amendament (Regatul Unit)[3], prin care se propunea suprimarea acestui articol pe motiv că aplicarea acestei dispoziţii ar crea unele dificultăţi în cazul în care ar contraveni legislaţiei statelor şi că în general, nu şi-ar avea locul într-o convenţie privind privilegiile diplomatice.

Acest punct de vedere a prevalat şi în consecinţă, Conferinţa a decis să trateze problema, doar într-un protocol de semnătură facultativă; această opţiune n-a fost considerată cea mai fericită, pentru că nu a oferit o soluţie, precizând şi dezvoltând dreptul diplomatic, ci a marcat mai curând un regres.


[1] Mazilu, Dumitru,  op.cit., p. 327.

[2]     Mazilu, Dumitru,  op.cit., p. 330.

[3]     Bonciog, Aurel,  op.cit., p. 291.