Prescripţia executării amenzii contravenţionale

Articolul „ Prescripţia executării amenzii contravenţionale ” este parte a unei lucrări de licență.

 Nu găsești ce cauți? Comandă lucrări de licență, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Prescripţia executării amenzii contravenţionale
Prescripţia executării amenzii contravenţionale- comandă lucrări de licență

Sunt anumite stări, situaţii sau împrejurări care determină imposibilitatea juridică sau fizică a executării sancţiunilor contravenţionale. O asemenea cauză este, de pildă, prescripţia executării sancţiunii contravenţionale. Cauzele care exclud executarea sancţiunilor contravenţionale nu trebuie confundate cu cele care fac imposibilă aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi nici cu cele care exclud existenţa contravenţiei.

Cauzele care fac imposibilă executarea sancţiunii contravenţionale se deosebesc de cele care determină neaplicarea sancţiunii contravenţionale, în primul rând, datorită faptului că, în situaţia incidenţei acestora din urmă cauze, a fost aplicată sancţiunea contravenţională, în timp ce în cazul primelor, sancţiunea contravenţională nu poate fi aplicată.

Apoi, incidenţa unei cauze de nesancţionare contravenţională stinge raportul juridic de constrângere, înainte de aplicarea sancţiunii, iar cauzele ce exclud executarea sancţiunilor contravenţionale sting numai executarea acestora.

Cauzele ce exclud executarea sancţiunilor contravenţionale nu trebuie confundate cu cele de inexistenţă a contravenţiei, deoarece acestea din urmă determină nerealizarea condiţiilor referitoare la existenţa contravenţiei, care este temeiul naşterii raportului contravenţional de constrângere. Altfel spus, în cazul intervenirii cauzelor de inexistenţă a contravenţiei nici măcar nu poate fi aplicată o sancţiune contravenţională, pentru că lipseşte temeiul aplicării acesteia.

 

Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale

Alături de prescripţia aplicării sancţiunilor contravenţionale, legiuitorul reglementează şi „prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale”. Această „specie” de prescripţie este reglementată de O.G. nr. 2/2001. Conform art. 14, „executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii”.

Jurisprudenţa a făcut aplicarea art. 14, în situaţia în care termenul de o lună de la data aplicării sancţiunii nu a fost respectat. Astfel, s-a reţinut: „în procesul-verbal de contravenţie se consemnează că petiţionarul nu a fost de faţă şi nici nu este semnat de un martor. Pe de altă parte din ştampila poştei de pe plicul cu care a fost comunicat procesul-verbal de contravenţie rezultă că acestuia i s-a comunicat acest proces-verbal la data de 27.02.2002, la peste o lună de la data aplicării sancţiunii. Potrivit art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii. În aceste condiţii, instanţa urmează să dispună admiterea plângerii introduse de petiţionar, să constate prescrisă sancţiunea şi să anuleze procesul-verbal de contravenţie, exonerându-l pe petiţionar de plata amenzii de 10.000.000 lei[1].

Cu toate că este considerat termen de prescripţie, aşa cum în mod judicios s-a argumentat în doctrină, termenul de o lună menţionat în art. 14 din O.G. nr. 2/2001 nu este propriu-zis un termen de prescripţie, deoarece, în realitate, intervine caducitatea actului de constatare a contravenţiei, iar nu prescripţia executării sancţiunii contravenţionale[2].

Ce mijloace juridice are la îndemână contravenientul pentru a invoca excepţia caducităţii actului de constatare a contravenţiei? În primul rând, instrumentul procesual prin care contravenientul va putea solicita să se constate caducitatea procesului-verbal de contravenţie sau prescripţia executării acesteia este contestaţia la executare[3].

În al doilea rând, potrivit modificărilor aduse art. 14 din O.G. nr. 2/2001, ce urmează a intra în vigoare la data punerii în aplicare a Noului Cod de procedură civilă, prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale.

Incidenţa prescripţiei sancţiunii contravenţionale nu are efecte în ceea ce priveşte latura civilă, respectiv asupra despăgubirilor civile, deoarece acţiunea civilă este guvernată de regulile specifice acesteia.

Comunicarea actului de constatare presupune expedierea acestuia către contravenient, astfel încât acesta să poată intra în posesia lui. Dacă procesul-verbal a fost comunicat în termenul legal, executarea sancţiunii amenzii contravenţionale este prescriptibilă conform normelor Codului de procedură fiscală. Astfel, potrivit art. 131 din acest act normativ, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. Termenul de prescripţie menţionat anterior se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.

Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenţa analitică pe plătitori. Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie.

Insolvabilitatea contravenientului

În cazul sancţiunilor contravenţionale ce reprezintă creanţe bugetare, executarea sancţiunii se stinge dacă debitorul contravenient este insolvabil. Într-adevăr, în baza art. 176 C.proc. fisc.[4], debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile este considerat că se află în stare de insolvabilitate.

Pentru creanţele fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile, conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanţei din evidenţa curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată. În cazul debitorilor insolvabili executarea silită se întrerupe. Organele fiscale au obligaţia ca cel puţin o dată pe an să efectueze o investigaţie asupra stării acestor contribuabili, care nu constituie acte de executare silită. În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile, organele de executare vor lua măsurile necesare de trecere din evidenţă separată în evidenţă curentă şi de executare silită.

Dacă la sfârşitul perioadei de prescripţie nu se constată dobândirea unor bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare vor proceda la scăderea creanţelor fiscale din evidenţa analitică pe plătitor. Scăderea se face şi în cursul perioadei de prescripţie în cazul debitorilor, persoane fizice, decedaţi sau dispăruţi, pentru care nu există moştenitori care au acceptat succesiunea.

Creanţele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrul comerţului, se scad din evidenţa analitică pe plătitor după radiere, indiferent dacă s-a atras sau nu răspunderea altor persoane pentru plata obligaţiilor fiscale, în condiţiile legii.

Graţierea şi alte cauze de stingere a sancţiunilor contravenţionale

Graţierea este un act de clemenţă, edictat din raţiuni de politică juridică, prin care se stinge executarea unei sancţiuni penale sau contravenţionale ori aceasta se comută în una mai uşoară. Aşadar, graţierea apare ca o iertare a unei persoane de executarea unei sancţiuni.[5]

Deşi în materia dreptului contravenţional este mai rar întâlnită, remarcăm faptul că graţierea sancţiunii contravenţionale poate fi o cauză de stingere a executării unei sancţiuni contravenţionale. Ultima lege care prevede o graţiere contravenţională este Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni[6]. Astfel, conform art. 5 din această lege: „Sancţiunile cu închisoare aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive pentru contravenţii nu se mai execută”[7].

Graţierea unor sancţiuni contravenţionale a fost prevăzută şi în[8] Legea nr. 137/1997 privind graţierea unor pedepse[9]. Pe lângă graţiere, anumite acte normative prevăd şi alte feluri de clemenţă referitoare Ia executarea sancţiunilor contravenţionale. De pildă, Codul de procedură fiscală prevede instituţia anulării creanţelor bugetare, în situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite,

Conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somaţiei prin poştă sunt suportate de organul fiscal. Un alt mod de stingere a executării sancţiunii contravenţionale îl reprezintă înlesnirile fiscale. Un asemenea act normativ l-a constituit O.U.G. nr. 40/2002 privind recuperarea arieratelor bugetare[10] (abrogată de O.U.G. nr. 26/2005 privind abrogarea dispoziţiilor legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante, Legea nr. 491/2002 privind aprobarea O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare)[11].

Potrivit Codului de procedură fiscală, creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 10 lei, se anulează. Anual, prin hotărâre a Guvernului se stabileşte plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate. În cazul creanţelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. (2) reprezintă limita maximă până la care, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.

 

Reabilitarea contravenţională

Reabilitarea este o reacceptare în societate a persoanelor care au săvârşit anumite fapte periculoase pentru valorile sociale, având ca efect înlăturarea oricăror incapacităţi, interdicţii sau decăderi[12]. Interdicțiile, incapacităţile sau decăderile ce rezultă din consemnarea unei fapte în cazierul fiscal sunt prevăzute de acte normative diferite[13].

Reabilitarea nu este reglementată în legea generală contravenţională, dar O.G. nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal face o aplicaţie specială a acestei cauze de înlăturare a efectelor săvârşirii unei contravenţii. Reabilitarea contravenientului are loc în cazurile şi condiţiile prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 75/2001.

Potrivit acestei norme, contribuabilii care au înscrise date în cazierul fiscal se scot din evidenţă dacă se află în următoarele situaţii:

a)      faptele pe care le-au săvârşit nu mai sunt sancţionate de lege;

b)      a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească constatată prin hotărâre judecătorească;

c)      faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancţionate ca infracţiuni şi nu au mai săvârşit fapte de această natură într-o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte;

d)     faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancţionate drept contravenţii, cu excepţia faptelor prevăzute la lit. e), şi nu au mai săvârşit fapte de natura celor prevăzute la art. 2 într-o perioadă de un an de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte, cu condiţia achitării cuantumului amenzilor contravenţionale, în situaţia în care cuantumul amenzilor nu a fost achitat în această perioadă, scoaterea din evidenţă se realizează la data achitării amenzilor sau după împlinirea unui termen de 5 ani de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte, în situaţia în care cuantumul amenzilor nu a fost achitat;

e)      faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancţionate drept contravenţii la regimul produselor accizabile şi nu au mai săvârşit fapte de natura celor prevăzute la art. 2 într-o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte;

f)       au fost stinse creanţele fiscale datorate ca urmare a atragerii răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent. Data scoaterii din evidenţă este data stingerii creanţelor fiscale, însă nu mai devreme de un an de la data comunicării deciziei organului fiscal competent rămase definitivă în sistemul căilor administrative sau judiciare de atac. În situaţia în care creanţele fiscale nu au fost stinse în termen de 5 ani de la comunicarea deciziei, scoaterea din evidenţă se realizează începând cu această dată;

g)      contribuabilul declarat inactiv a fost reactivat. Data scoaterii din evidenţă este data reactivării contribuabilului în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazul prevăzut la art. 78 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. Sau data împlinirii unui termen de 3 luni de la data reactivării contribuabilului în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazurile prevăzute la art. 78 alin. (1) lit. b) sau c) din ordonanţa mai sus menţionată. Aceste prevederi sunt aplicabile şi reprezentanţilor legali;

h)      decesul, respectiv radierea contribuabilului. În situaţia radierii unei persoane juridice declarate inactive anterior radierii, inactivitatea fiscală înscrisă în cazierul fiscal al reprezentantului legal se scoate din evidenţa acestuia la data împlinirii unui termen de un an de la data radierii contribuabilului.

În cazul în care în cazierul fiscal al contribuabililor aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute mai sus există şi alte menţiuni cu privire la alte fapte, se şterg numai menţiunile care impun scoaterea din evidenţă.

Începând cu data de 1 ianuarie 2009, unităţile teritoriale competente sunt direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, administraţiile finanţelor publice ale municipiilor, precum şi cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

La nivelul Ministerului Finanţelor Publice se organizează cazierul fiscal naţional, în care se ţine evidenţa contribuabililor de pe întregul teritoriu al României, iar la nivelul unităţilor teritoriale competente se organizează cazierul fiscal local, în care se ţine evidenţa contribuabililor care au domiciliul fiscal în raza teritorială a acestora.

Cazierul fiscal este gestionat atât la nivel naţional, cât şi la nivelul organelor fiscale teritoriale printr-o structură specializată care se va constitui în acest sens prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Finanţelor Publice.

La nivelul Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili se organizează cazierul fiscal în care se ţine evidenţa contribuabililor mari care intră în competenţa de administrare a acestei unităţi fiscale, potrivit legii.

Referitor la obligaţia prezentării certificatului de cazier fiscal, prin Decizia nr. 10/2012., fiind învestită cu soluţionarea unui RIL, instanţa supremă a statuat următoarele: „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 75/2001, republicată, stabileşte că: Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în cazul cooptării unor noi membri în asociaţii şi fundaţii, atunci când aceştia dobândesc şi calitatea de reprezentanţi legali ai persoanei juridice deja înregistrate”[14].


[1] Jud. Motru, Secţia civilă, sentinţa nr. 1052/2003.

[2] Pentru argumentele care pledează în favoarea unui asemenea punct de vedere, a se vedea O. Podaru, R. Chiriță, op. cit., p. 136.

[3] Pentru trimiteri la jurisprudenţă şi doctrină, a se vedea O. Podaru, R. Chiriță, op. cit., p. 138.

[4] M.Of. nr. 513 din 31 iulie 2007

[5] Pentru o tratare amplă a instituţiei graţierii, a se vedea I. Mândru, Amnistia şi graţierea, Ed. AII Beck, Bucureşti, 1998, p. 373 şi urm. A se vedea şi C.-L. Pope seu. Reabilitarea contravenţională, în Dreptul nr. 3/1997, p. 37.

[6] M.Of. nr. 726 din 4 octombrie 2002.

[7] Potrivit art. 6 din Legea nr. 543/2002: „Graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii, a măsurii internării într-un centru de reeducare sau a sancţiunii contravenţionale, deoarece s-au sustras de la executarea acestora, precum şi celor care au început executarea, dar ulterior s-au sustras”.

închisorii contravenţionale”.

[9] M.Of. nr. 170 din 25 iulie 1997. Astfel, conform art. 6: „Sancţiunile cu închisoare aplicate pentru contravenţii nu se mai execută, iar pentru contravenţiile săvârşite până la intrarea în vigoare a prezentei legi nu se mai aplică sancţiunea închisorii contravenționale

[10] M.Of. nr. 233 din 8 aprilie 2002.

[11] Conform art. 1: „La cererea temeinic justificată a debitorilor, indiferent de forma de proprietate şi de modul de organizare, creditorii bugetari vor acorda pentru obligaţiile bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare restante la data de 31 decembrie 2001, inclusiv majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere aferente acestora, calculate şi datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă:

a) eşalonări la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii bugetare;

b) amânări la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii bugetare;

c) eşalonări la plata majorărilor de întârziere şi/sau a penalităţilor de orice fel;

d) amânări şi/sau scutiri ori amânări şi/sau reduceri de majorări de întârziere şi/ sau de penalităţi de întârziere;

e) scutiri sau reduceri de impozite şi taxe, în condiţiile legii”.

[12] Obligaţia de reintegrare în funcţia din care infractorul a fost scos în urma condamnării ori de rechemare în cadrele permanente ale forţelor armate sau de redare a gradului militar pierdut. De asemenea, reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, cu excepţia celei prevăzute în art. 112 lit. d)”.

[13] De pildă, potrivit Anexei nr. 1 a H.G. nr. 91/2003, pentru ocuparea funcţiei de director general la institutele naţionale de cercetare-dezvoltare concurentul trebuie să nu figureze în cazierul fiscal.