Participatia improprie in noul Cod penal

Articolul „ Participatia improprie in noul Cod penal ” este parte a unei lucrari de licenta

Nu găsești ce cauți? Comanda lucrari de licenta, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Participatia improprie
Participatia improprie – Realizam la comanda orice lucrare de licenta

Noul Cod penal pastreaza institutia participatiei improprii, devenita traditionala in dreptul nostru si care s-a dovedit functionala fara dificultati in practica, in detrimentul teoriei autorului mediat. Reglementarea participatiei improprii a fost insa completata cu prevederile referitoare la coautorat.

Sintagma „participatie improprie” desemneaza situatia unei participatii in cazul careia legatura subiectiva dintre participanti este univoca, numai dinspre instigator sau complice inspre autor. Pozitia subiectiva a participantilor nu este omogena, unii dintre participanti lucrand cu intentie, iar altii din culpa sau chiar fara vinovatie.

Art. 52 C. pen. reglementeaza trei forme ale participatiei improprii fiecare dintre ele in doua modalitati distincte, si anume: coautoratul in modalitatea intentie-culpa si intentie-lipsa de vinovatie; instigarea in modalitatea intentie-culpa si intentie-lipsa de vinovatie si complicitatea in modalitatea intentie-culpa si intentie-lipsa de vinovatie.

In literatura juridica s-a exprimat opinia ca participatia improprie ar fi posibila si in modalitatea determinarii, a inlesnirii sau ajutarii, cu intentie a savarsirea unei infractiuni praeterintentionate[1]. In realitate in acest caz suntem in prezenta participatiei proprii la infractiunea intentionata si problema care se pune este in ce fel se rasfrange rezultatul mai grav produs din culpa asupra instigatorului sau complicelui. De asemenea, au fost amintite ca forme de participatie penala, iara relevanta penala, actionarea in modalitatea cupla-intentia (participantul actioneaza din culpa la o fapta savarsita de autor cu intentie) si actionarea in modalitatea fara vinovatie-intentie (participantul actioneaza fara vinovatie la o fapta savarsita de autor cu intentie)[2].

In dreptul penal roman autorul faptei isi pastreaza aceasta calitatea chiar daca nu lucreaza cu intentie, fiind respinsa teoria autorului mediat. Potrivit acesteia autorul infractiunii este considerat instigatorul sau complicele care actioneaza cu intentie, deoarece el se serveste de autorul faptic ca de un simplu instrument, la fel cum s-ar servi de o arma, un instrument sau un animal periculos.

Teoria autorului mediat nu a fost impartasita[3], deoarece s-a apreciat sa lipsa vinovatiei executantului actiunii nu poate duce la modificarea naturii activitatii instigatorului sau complicelui, care nu se va putea converti in act de executare. Situatia juridica a instigatorului sau complicelui nu se poate modifica in functie de realizarea sau nerealizarea legaturii subiective dintre participanti, ei fiind pedepsiti pentru activitatea proprie pe care au desfasurat-o cu intentie.

Coautoratul in modalitatea intentie-culpa si intentie-lipsa de vinovatie reglementat pentru prima data in legislatia penala ar exista in situatia in care catre o persoana savarseste nemijlocit, cu intentie, o fapta prevazuta de legea penala la care, din culpa sau fara vinovatie, contribuie cu acte de executare o alta persoana.

Impropriu denumit coautorat, aceasta forma de participatie penala la comiterea aceleiasi fapte materiale nu inseamna insa si comiterea aceleasi infractiuni, deoarece autorul care actioneaza cu intentie se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta comisa cu intentie, pe cand autorul care actioneaza din culpa, va fi pedepsit pentru o alta infractiune, savarsita din culpa, daca fapta este incriminata si atunci cand fapta este savarsita din culpa, sau nu va fi pedepsit, daca fapta savarsita din culpa nu este incriminata. Autorul care a actionat fara vinovatie nu va fi sanctionat.

Acest tratament disociat al autorilor faptei este motivul pentru care reglementarea unei asemenea forme de participatie este lipsita de interes practic[4].

De altfel, definitia data de art. 52 alin. (1) este o tautologie pentru ca este evident ca savarsirea nemijlocita, cu intentie a unei fapte prevazute de legea penala nu poate fi sanctionat decat cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta comisa cu intentie.

Instigarea in modalitatea intentie-culpa si intentie-lipsa de vinovatie, in ambele modalitati ale participatiei improprii, activitatea participantului care actioneaza cu intentie consta in determinare, ceea ce desemneaza atributele instigatorului.

Complicitatea in modalitatea intentie-culpa si intentie-lipsa de vinovatie poate consta doar in acte de inlesnire sau de ajutor, fiind excluse cazurile de promisiune a tainuirii sau favorizarii.

Desi textul art. 52, la fel ca art. 31 din Codul penal din 1968 nu prevede in mod expres, in literatura juridica s-a exprimat opinia ca prevederile amintite se refera la culpa fara prevedere, o opinie impartasita de majoritatea autorilor. Determinarea, inlesnirea sau ajutarea se fac cu intentie, instigatorul sau complicele prevazand ca actiunea autorului va avea anumite urmari sanctionate de legea penala pe care ei le urmaresc sau le accepta, pe cand autorul nu le prevede, desi trebuia si putea sa o faca. S-a aratat ca aceasta neprevedere de catre autor constituie tocmai argumentul inexistentei complicitatii improprii prin promisiune de tainuire sau favorizare, aceste modalitati presupunand prin ele insele ca autorul prevede urmarile faptei sale.

Regimul de sanctionare este diferit de cel al participatiei proprii. Instigatorul si complicele vor fi pedepsiti cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta savarsita cu intentie, in timp ce autorul va fi pedepsit pentru infractiunea din culpa, daca legea incrimineaza atat forma intentionata, cat si pe cea din culpa.

Spre deosebire de participatia propriu-zisa, la participatia improprie, legiuitorul a adoptat sistemul diversificarii pedepselor, pedeapsa participantilor care actioneaza cu intentie nefiind aceeasi cu a celor care lucreaza din culpa[5].

Daca legea nu pedepseste fapta savarsita din culpa, autorul nu va fi pedepsit, dar instigatorul si complicele vor fi sanctionati conform art. 52 alin. (2) C. pen., cu pedeapsa pentru fapta comisa cu intentie. In acest caz, neincriminarea infractiunii savarsite din culpa echivaleaza, practic, cu lipsa de vinovatie a autorului.

In art. 52 alin. (3) C. pen. este prevazuta modalitatea in care instigatorul sau complicele lucreaza cu intentie, iar autorul savarseste fapta fara vinovatie. Imprejurarea ca autorul comite fapta fara vinovatie este o circumstanta personala care nu se va rasfrange asupra participantilor care lucreaza cu intentie, care vor fi pedepsiti cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune.

Lipsa de vinovatie se poate datora unor cauze numeroase: minoritate sub 14 ani, iresponsabilitate, betie fortuita completa, eroare de fapt, constrangere fizica sau morala s.a. Esential este ca imprejurarea care determina lipsa de vinovatie sa existe in momentul in care sunt efectuate actele de executare.

Chiar daca participantul care lucreaza fara vinovatie nu va fi pedepsit, impotriva sa, daca este cazul, se vor putea lua anumite masuri de siguranta (obligarea la tratament medical, internarea medicala, interzicerea exercitarii unei functii sau profesii).

Dispozitiile art. 50 si art. 51 C. pen. referitoare la circumstantele reale si personale, la instigarea neurmata de executare si la impiedicarea in ambele sale modalitati.

De asemenea, trebuie subliniat ca participatia improprie se poate manifesta si impreuna cu cea proprie, daca intre participanti unii actioneaza cu intentie, iar altii, din culpa sau fara vinovatie (spre exemplu, mai multe persoane sunt instigate sa comita o infractiune, una dintre ele neraspunzand penal, iar la executare autorii sunt ajutati cu intentie de un tert). Va exista participatie proprie intre participantii care lucreaza cu intentie, care vor fi pedepsiti conform art. 49 C. pen., si participatie improprie in raport de persoana care a actionat fara vinovatie, instigatorul si complicele fiind pedepsiti conform art. 52 C. pen.



[1] Determinarea, inlesnirea sau ajutarea in orice mod, cu intentie, la savarsirea unei fapte prevazute de leges penala, de catre o persoana care comite acea fapta fara vinovatie, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune.

[2] V. Dongoroz, Explicatii, op. cit., p. 240; V. Papadopol, Comentariu, op. cit., p. 216.

[3] G. Antoniu, Autor mediat sau participatie improprie, R.D.P. nr. 2/1995, pp. 40 si urm.

[4] V. Papadopol, op. cit., p. 216; C. Mitrache, Cr. Mitrache, op. cit., p. 327; V. Dongoroz, Explicatii, op. cit., p. 240.

[5] G. Anoniu, Participatie improprie in practica judiciara, R.R.D. nr. 9/1976, pp. 39 si urm.; V. Papadol, Participatie improprie, RRD nr. 3/1971, pp. 37 si urm.