Organizarea puterii de stat din perspectiva normelor constitutionale

Realizam la comanda lucrarea de licenta „Organizarea puterii de stat din perspectiva normelor constitutionale”.

Prefigurarea ideii separaţiei puterilor în stat are loc încă în antichitate, în special în eforturile gânditorilor politici ai acelor vremuri, de aflare a „secretului unui bun guvernământ”. Primul care a întrezărit această regulă este Aristotel. în lucrarea sa “Politica”, Aristotel face referire la existenţa, în statul atenian, a unui Corp al magistraţilor, a unui Corp deliberativ şi a Corpului judiciar, fiecare cu rol şi atribuţii distincte dar, prin aceasta, el nu face altceva decât să descrie situaţia existentă în statul atenian, fară a problematiza şi teoretiza necesitatea separaţiei între diferitele puteri ale statului . în perioada feudală, ideea separaţiei puterilor în stat a fost privită, în principal, ca un mijloc de limitare a puterii arbitrare a şefului statului, putere specifică regimului absolutist.

Organizarea puterii de stat din perspectiva normelor constitutionale a fost abordată în lucrarea „Essay on Civil Governement”, în 1690, a filozofului englez John Locke – considerat primul mare teoretician al ideii separaţiei puterilor , lucrare în care acesta susţinea că puterea absolută ar putea fi diminuată prin separarea unor funcţii ale coroanei şi exercitarea lor de către organisme distincte. Autorul arată că singurul remediu împotriva tiraniei este limitarea puterii monarhului şi, în ultimă instanţă, dreptul la insurecţie al celor oprimaţi.

Locke vorbea de existenţa a trei puteri în stat: puterea legislativă (puterea de a face legea), puterea executivă (puterea de a executa legea) şi puterea federativă (care presupunea atribuţii legate de politica externă). în legătură cu puterea judecătorească, Locke nu o considera o putere separată, distinctă, activitatea jurisdicţională fiind un corolar al puterii legislative.

Realizam la comanda lucrari de licenta din domeniul dreptului constitutional.

Pentru detalii si oferte de pret va rugam sa completati formularul de aici.