Modificarea naturii Uniunii Europene

Modificarea naturii Uniunii Europene
Modificarea naturii Uniunii Europene

Articolul „ Modificarea naturii Uniunii Europene ” este parte a unei lucrări de licență.

 Nu găsești ce cauți? Comandă lucrări de licență, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Tratatul de la Lisabona este rezultatul procesului constituţional ce a avut în centrul său Convenţia Europeană, cea care a elaborat propunerea iniţială de Tratat Constituţional, revizuit apoi de către două Conferinţe Interguvernamentale. Introducerea acestei noi instituţii în procesul reformei tratatelor a întărit legitimitatea procesului de reformă prin participarea unui număr sporit de actori politici, precum reprezentanţii PE şi ai parlamentelor naţionale. Convenţia Europeană a demonstrat, de asemenea, eficienţă instituţională, reuşind în mai puţin de un an şi jumătate să aprobe o propunere de tratat constituţional ce s-a dovedit a realiza cea mai importantă reformă realizată vreodată, atât prin numărul chestiunilor abordate, cât şi prin dimensiunea lor politică.

Cea mai importantă probă a reuşitei Convenţiei Europene o constituie constituţionalizarea metodei proprii Convenţiei în vederea realizării viitoarelor reforme ale tratatelor europene. Logic, Convenţia ar trebui să propună instituţionalizarea metodei sale pentru revizuirea politicii constituţionale europene, ceea ce nu înseamnă că o asemenea măsură va fi uşor acceptată de către statele membre. Reamintim că metoda ordinară de revizuire a tratatelor, prevăzută în art. 48 al TUE şi introdusă prin Tratatul de la Maastricht, prevedea iniţiativa revizuirii „în mâinile” Comisiei sau ale statelor membre, după care urma convocarea unei conferinţe a reprezentanţilor statelor membre – CIG -, care discută reforma şi o adoptă consensual. Apoi, noul Tratat semnat de către reprezentanţii statelor membre era ratificat de toate statele membre, conform procedurilor constituţionale ale fiecăruia.

Profunda alterare a formelor existente de revizuire a tratatelor a supravieţuit celor două CIG şi a fost încorporată în noul art. 48 al TUE, reformat prin Tratatul de la Lisabona. Astfel, CIG 2007, în acord cu caracterul său defensiv, a introdus o mică adăugire: este vorba despre prevederea potrivit căreia proiectele de reformă pot avea ca obiect atât creşterea, cât şi reducerea competenţelor cedate de către statele Uniunii prin tratate, o idee ce „merge” uşor împotriva funcţionalismului unei „Uniuni din ce în ce mai strânse”.

Încorporarea metodei Convenţiei în procedura ordinară de revizuire a tratatelor presupunea depăşirea vechiului cadru juridic, ratificându-se, astfel, reversibilitatea procesului constituţional iniţiat în Laeken. Astfel, articolul 48 reformat recunoaşte natura Convenţiei ca fiind una constituţională şi distinctă de cea clasică. Metoda Convenţiei rămâne, în plus, minim regularizată în caracteristicile sale de bază, dar nu şi în modul de funcţionare.

Datorită reformei metodei de revizuire a tratatelor, realizată prin apariţia Convenţiei, au loc unele schimbări de substanţă. Astfel, PE apare ca actor-cheie al revizuirii tratatelor, devenind parte a puterii constituante. Pentru prima dată în istoria revizuirilor tratatelor, i se recunoaşte dreptul de iniţiativă şi pe acela de participare la revizuiri ca membru al Convenţiei, dar şi dreptul de a-şi da consimţământul pentru convocarea unei CIG clasice şi deci pentru renunţarea la Convenţie. Parlamentele naţionale au şi ele un nou rol alături de cel al ratificării tratatelor, având, ca şi PE, reprezentanţi în Convenţie. Guvernele statelor membre continuă să aibă un rol preponderent, dar nu mai sunt singurii actori ai negocierilor şi revizuirii tratatelor. De aceea se poate spune că procedura de revizuire a tratatelor devine mai puţin „internaţională” şi mai mult „comunitară”, că se extinde principiul coparticipării reprezentanţilor statelor şi ai cetăţenilor la elaborarea politicii constituţionale.

Procedura de revizuire a tratatelor prin „tandemul Convenţie + CIG” nu reprezintă însă unica formă de revizuire a tratatelor, ci, în scopul creşterii eficacităţii unei Uniuni din ce în ce mai extinse, au fost adăugate unele proceduri simplificate de revizuire. Este vorba despre „procedura simplificată”, prevăzută în art. 48.6 al TUE privind revizuirea politicilor şi acţiunilor interne ale UE sau despre aşa-numitele „pasarele”, prevăzute în art. 48.7, ambele fiind proceduri simple, ce permit trecerea de la votul prin unanimitate la cel prin majoritate calificată în cazul unor decizii sau proceduri legislative speciale sau al unora ordinare.