Înfiinţarea persoanei juridice. Efectele personalităţii juridice

Articolul „ Înfiinţarea persoanei juridice. Efectele personalităţii juridice ” este parte a unei lucrari de licenta

Nu găsești ce cauți? Comanda lucrari de licenta, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Infiintarea persoanei juridice
Infiintarea persoanei juridice – comanda lucrare de licenta

Personalitatea juridică îi conferă formei de organizare (entităţii juridice) calitatea de subiect de drept distinct de constituentul său. În calitate de subiect de drept, persoana juridică are:[1]

  • atribute de identificare proprii (sediu propriu, nume sau denumire, emblemă);
  • voinţă proprie şi interese proprii, pe care şi le exercită sau, după caz, şi le gestionează prin organele proprii;
  • naţionalitate proprie, distinctă de cea a constituenţilor;
  • patrimoniu propriu, distinct de cel al constituenţilor;
  • responsabilitate juridică proprie, inclusiv responsabilitate contravenţională sau penală.

În calitate de subiect de drept, participant la circuitul civil, persoana juridică poate dobândi drepturi (inclusiv drepturi reale asupra unor bunuri) şi îşi poate asuma obligaţii, în limitele capacităţii sale juridice. În cazul persoanelor juridice fără scop patrimonial, capacitatea juridică se subsumează scopului său statutar. Alături de bunurile corporale, persoana juridică poate fi titular şi al unor bunuri sau drepturi necorporale, cum ar fi emblema, marca, secretul comercial sau celelalte drepturi de proprietate industrială.[2] Persoana juridică poate dobândi şi invoca inclusiv drepturi nepatrimoniale, mai ales cele relative la nume şi dreptul la propria imagine (drepturi care se regăsesc printre cele indicate de art. 58 NCC „drepturi ale personalităţii”). Pentru încălcarea drepturilor nepatrimoniale, persoana juridică poate pretinde despăgubiri, materiale sau morale, precum şi alte mijloace de reparare a prejudiciului, şi poate să utilizeze mijloacele de apărare a drepturilor personalităţii. Într-adevăr, conform art. 257 NCC, dispoziţiile Titlului V din Cartea I (Apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice) se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice.[3]

Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condiţiile legii, prin actul de constituire sau prin statut. Odată cu înregistrarea persoanei juridice se vor trece în registrul public denumirea ei şi celelalte atribute de identificare (art. 226 NCC).

Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condiţiile legii, prin actul de constituire sau prin statut. Odată cu înregistrarea persoanei juridice se vor trece în registrul public denumirea ei şi celelalte atribute de identificare (art. 226 NCC).

Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului. În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi punctele de lucru (art. 227 NCC).[1]

Persoana juridică poate să îşi schimbe denumirea sau sediul. În raporturile cu terţii, dovada denumirii şi a sediului persoanei juridice se face cu menţiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidenţă prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă. În lipsa acestor menţiuni, stabilirea sau schimbarea denumirii şi a sediului nu va putea fi opusă altor persoane.

În funcţie de specificul obiectului de activitate, persoana juridică mai poate avea şi alte atribute de identificare, cum sunt numărul de înregistrare în registrul comerţului sau într-un alt registru public, codul unic de înregistrare şi alte elemente de identificare. Toate documentele, indiferent de formă, care emană de la persoana juridică trebuie să cuprindă denumirea şi sediul, precum şi alte atribute de identificare, în cazurile prevăzute de lege, sub sancţiunea plăţii de daune-interese persoanei prejudiciate.

Conform art. 31 alin. (1) NCC, ca şi persoanele fizice, persoana juridică este titulară a unui patrimoniu propriu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia. Patrimoniul persoanei juridice se constituie din contribuţiile iniţiale sau ulterioare ale constituenţilor, la care se adăugă bunurile, drepturile şi obligaţiile generate de activitatea persoanei juridice. La încetarea persoanei juridice, bunurile şi drepturile acesteia se transmit fie la persoana juridică succesoare, fie la constituent (cu condiţia ca acestea să reprezinte un surplus valoric faţă de totalul datoriei persoanei juridice care încetează).

Patrimoniul persoanei juridice poate fi supus unor diviziuni sau afectaţiuni patrimoniale, aşa cum rezultă din art. 31 alin. (l)-(2) NCC. Spre exemplu, persoana juridică poate să îşi constituie unul sau mai multe fonduri de comerţ sau alte tipuri de universalităţi de fapt, în sensul pe care îl dă acestei noţiuni art. 541 NCC. Sau, persoana juridică poate să îşi constituie una sau mai multe afectaţiuni patrimoniale, prin tehnica fiduciei sau, după caz, a administrării depline a bunurilor.



[1] Gh. Pipеrеa, Drеpt comеrcial, vol. I, Еd. C.H. Bеck, Bucurеşti, 2008, p. 194

[2] O. Căpăţână, Publicitatеa comеrcială, Еd. Univеrsul juridic, Bucurеşti, 2007, p. 19.

[3] E. Chelaru, Drept civil. Persoanele, ed. a III-a, ed. CH Beck, București, 2012, p. 179.

[4] E. Chelaru, Drept civil. Persoanele, ed. a III-a, ed. CH Beck, București, 2012, p. 176.

[5]     Unii autori considera că personalitatea juridică nu este o realitate, ci o ficţiune juridică dotată de la lege cu efectul subiectivităţii: I. Deleanu, Ficţiunile juridice, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2005, p. 438.

[6] Gh. Pipеrеa, Întrеprindеrеa, Еd. C.H.Bеck, Bucurеşti, 2012, p. 49.