Executarea silită privitoare la un bun comun

Articolul „ Executarea silită privitoare la un bun comun ” este parte a unei lucrări de licență.

Nu găsești ce cauți? Comandă lucrări de licență, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Executarea silita
Executarea silita – lucrari de licenta la comanda

Prevederea cuprinsă la art. 677 NCC reprezintă o ipoteză specială de desocotire între coproprietari în ceea ce priveşte datoriile născute în legătură cu bunul comun.[1]

Potrivit dreptului comun, creditorii, pentru a-şi apăra interesele, pot folosi, în condiţiile legii, fie acţiunea oblică – subrogatorie -, fie pe cea pauliană – revocatorie.

Dreptul de a cere partajul nu este legat de persoană, astfel încât orice creditor personal al coproprietarului poate să ceară partajul pe calea acţiunii oblice sau poate să continue acţiunea de partaj pornită de coproprietarul debitor al său. În acest caz, creditorul va urmări numai partea din bun sau suma de bani ce îi revine debitorului său.

Totodată, creditorii unui coproprietar pot declanşa executarea silită a cotei-părţi din dreptul de coproprietate asupra bunului comun aparţinând debitorului lor.

Durata suspendării împărţelii este limitată la un termen de cel mult 5 ani. Dacă termenul stipulat este mai lung, el va fi redus la 5 ani. Cu privire la opozabilitatea unor asemenea convenţii de indiviziune faţă de creditorii personali ai coproprietarilor, s-a arătat că „dreptul creditorilor personali ai coproprietarilor de a cere împărţeala nu este un drept propriu, ci ei exercită, prin acţiunea oblică, dreptul debitorului lor de a cere împărţeala. Prin urmare, ei trebuie să sufere efectele actelor încheiate, fără fraudă, de către debitorul lor, cu privire la bunurile sale”[2].

Noul Cod civil reglementează, la art. 678 alin. (4), cazurile în care convenţia de suspendare a împărţelii este opozabilă creditorilor, respectiv numai atunci când, înainte de naşterea creanţelor, convenţia prin care coproprietarii au hotărât menţinerea temporară a stării de coproprietate a dobândit dată certă, în cazul bunurilor mobile, sau a fost autentificată, în cazul bunurilor imobile, şi s-au îndeplinit formalităţile de publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul.

În măsura în care creditorii unui coproprietar sunt îndreptăţiţi să ceară împărţeala bunului comun pe calea acţiunii oblice, convenţiile de suspendare a împărţelii le sunt opozabile, întrucât, pe calea acestei acţiuni, creditorii nu pot avea o poziţie mai bună decât ar avea-o debitorul lor, în numele căruia se exercită acţiunea. Acţiunea oblică este un instrument juridic prin care creditorii exercită chiar dreptul debitorului, iar nu un drept propriu. Soluţia prevăzută în art. 678 alin. (4) NCC se justifică numai în ipoteza în care debitorul nu ar avea alte bunuri din care să se poată îndestula creditorii. Altfel, unii autori[3] consideră că soluția este criticabilă.

Dreptul creditorilor coproprietarilor de a exercita acţiunea de partaj nu mai există atunci când acţiunea a fost exercitată de debitorul lor sau de alţi coproprietari. În asemenea caz, ei pot numai să intervină în acţiunea de partaj exercitată de un coproprietar sau de un alt creditor, pentru ca să nu se vatăme drepturile lor. În această situaţie, ei suportă cheltuielile intervenţiei lor, spre deosebire de situaţia în care creditorii exercită acţiunea de partaj în numele coproprietarului debitor al lor, când cheltuielile sunt suportate de acesta din urmă.[4]

Prin opoziţie trebuie să înţelegem nu numai o poprire, ci orice act al creditorului din care reiese neîndoielnic voinţa sa de a lua parte la operaţiile împărţelii, cum ar fi: un act de urmărire a bunului comun, o cerere de partaj etc. Opoziţia nu trebuie să fie formal notificată fiecărui coproprietar debitor, este suficient ca ea să fi fost adusă, în fapt, la cunoştinţa copărtaşilor[5].

Exercitarea acţiunii de partaj pe calea acţiunii oblice de către creditorii coproprietarilor nu se confundă cu opoziţia la partaj, reglementată în art. 785 C. civ. [1864], Opoziţia la partaj este admisibilă atât în cazul partajului convenţional, cât şi în cazul partajului judiciar. Acest instrument juridic permite creditorilor opozanţi să participe la operaţiunile de partaj, pentru a evita fraudarea intereselor lor, fără a putea împiedica însă partajul. În absenţa opoziţiei, creditorii nu pot ataca împărţeala pe calea acţiunii pauliene, soluţie expres prevăzută în art. 976 C. civ. (de la 1864 – n.n.).[6] Cu referire specială la coproprietate, în art. 679 NCC este reglementată o opoziţie asemănătoare. „Soluţiile prevăzute în acest text legal sunt aplicabile nu numai creditorilor chirografari, ci şi celor care au un drept de garanţie asupra bunului comun ori celor a căror creanţă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia”[7].



[1] Bοrοi Gabriel, Pivniсeru Mοna Maria, Vlad-Radulesсu Tudοr, Anghelesсu Сarla – Alexandra, Drept сivil. Drepturile reale prinсipale. Nοte de сurs. Jurisprudenţa relevant. Spete. Teste grila, Ed. Hamangiu, Buсureşti 2010, p. 301;

[2] V. Stοiсa, Drept сivil. Drepturile reale prinсipale, Ed. С.H. Beсk, Buсureşti, 2009, p. 359.

[3] Bοrοi Gabriel, Pivniсeru Mοna Maria, Vlad-Radulesсu Tudοr, Anghelesсu Сarla – Alexandra, Drept сivil. Drepturile reale prinсipale. Nοte de сurs. Jurisprudenţa relevant. Spete. Teste grila, Ed. Hamangiu, Buсureşti 2010, p. 302;

[4] Idem.

[5] Bârsan Сοrneliu, Drept сivil. Drepturile reale prinсipale, Ed. Hamangiu, Buсureşti 2007, p. 318.

[6] V. Stοiсa, Drept сivil. Drepturile reale prinсipale, Ed. С.H. Beсk, Buсureşti, 2009, p. 360.

[7] Idem.