Conţinutul planului de reorganizare

Articolul „ Conţinutul planului de reorganizare ” este parte a unei lucrări de licență

Nu găsești ce cauți? Comandă lucrări de licență, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Conţinutul planului de reorganizare
Conţinutul planului de reorganizare – comandă lucrări de licență

Legea insolvenţei reglementează în art. 95-97 conţinutul planului de reorga­nizare judiciară, conţinut care va fi adaptat în raport de specificul debitorului şi de ceea ce urmăreşte prin reorganizare, dar va cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor. Astfel, planul va cuprinde măsuri de ordin organizatoric, măsuri de ordin financiar, măsuri de ordin social şi de muncă, termenul de realizare a planului, precum şi programul de plată a creanţelor.

 1. Măsuri de ordin economic şi organizatoric

 Potrivit art. 95 alin. 1, planul de reorganizare va indica, în raport de modalitatea de reorganizare propusă, perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului, specificând măsurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, cum ar fi:

  • reorganizarea prin continuarea activităţii sau reorganizarea prin lichidarea totală sau parţială a unor bunuri;
  • păstrarea, în întregime sau în parte, de către debitor, a conducerii activităţii sale prin administratorul special, inclusiv dreptul de dispoziţie asupra bunu­rilor din averea sa (cu supravegherea activităţii sale de către administratorul judiciar desemnat sau cu conducerea parţială a activităţii sale de către administratorul judiciar);
  • modificarea actului constitutiv al debitorului, în condiţiile Legii nr. 31/1990, dacă reorganizarea implică astfel de modificări, cum ar fi fuziunea debitorului sau alte modificări în organizarea şi conducerea debitorului. Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990 şi ale Legii nr. 297/2004, planul propus de creditori poate prevedea modificarea, fără acordul statutar al membrilor sau asociaţilor/acţionarilor debitorului, a actului constitutiv, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

– planul propus de debitor oferă o recuperare mai redusă a creanţelor debitorului;

– în caz de faliment, membrilor sau asociaţilor/acţionarilor debitorului nu li s-ar cuveni nimic din distribuire;

– membrii sau asociaţii/acţionarii debitorului refuză să participe la planul propus de creditori;

  • transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului către una ori mai multe persoane fizice sau juridice, constituite anterior ori ulterior confirmării planului;
  • lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat ori în bloc, libere de orice sarcini, potrivit art. 116-120 din lege, sau distribuirea acestora către creditorii debitorului, în contul creanţelor pe care aceştia le au faţă de averea debitorului;
  • aspecte privind activitatea viitoare a întreprinderii, ţinându-se seama de specificul activităţii debitorului. Aceasta presupune trasarea unor obiective, a unor ţinte ce trebuie atinse în orizontul de timp planificat sub aspectul angajării unor noi afaceri, lansării pe piaţă a unor produse şi servicii sau îmbunătăţirii calităţii şi cantităţii produselor şi serviciilor deja lansate. Deşi legea se referă la posibilităţile de redresare în raport de „specificul activităţii debitorului”, unii autori consideră[1] că noţiunea nu trebuie interpretată restrictiv, că prin specificul activităţii nu trebuie să înţelegem neapărat menţinerea obiectului principal al activităţii. Atingerea scopului legii, redresarea debitorului, se poate realiza în mod efectiv numai lăsându-se posibilitatea debitorului de a întreprinde noi afaceri în oricare dintre domeniile de activitate statutare sau chiar necuprinse în actele constitutive, cu modificarea corespunzătoare a acestora[2].
  • planul strategic sau planurile de acţiune pentru realizarea obiectivelor pro­puse precum şi posibilităţile de implementare a acestui plan. Planul strategic presupune adoptarea unei politici corespunzătoare de management, marke­ting, organizatorice şi structurale.
  • posibilităţile de redresare în raport cu poziţia pe piaţă a debitorului. în acest sens vor trebui evidenţiate şi stabilite măsuri pentru punerea în valoare a competenţelor debitorului în domenii-cheie, pentru creşterea numărului şi loialităţii clienţilor beneficiari ai produselor şi serviciilor, pentru practicarea
  • unor preţuri cât mai scăzute, pentru întărirea mărcii produselor pe piaţă, precum şi pentru lansarea unor tehnologii superioare. Toate acestea sunt semne ale punctelor forte ale unei întreprinderi şi de aceea trebuie să li se acorde o atenţie deosebită, ele constituind fundamentul unui plan credibil în faţa creditorilor. Pentru realizarea unei poziţii cât mai avantajoase pe piaţă, fapt ce constituie cheia redresării, debitorul trebuie să urmărească atragerea unor grupuri de clienţi noi, cucerirea unor noi pieţe sau segmente de piaţă, diversificarea sau extinderea gamei produselor.
  • măsuri pentru creşterea rentabilităţii întreprinderii, pentru realizarea unei marje de profit bune, ca urmare a asigurării unui raport bun între profit şi costuri.
  • măsurile de ordin organizatoric vizează o redimensionare a întreprinderii în raport cu obiectivele de ordin economic trasate. Ele se referă la posturile şi compartimentele de muncă, modul de constituire, grupare şi subordonare, legăturile ce se stabilesc între aceste entităţi. Redimensionarea presupune reducerea posturilor de muncă la acelaşi volum de activitate, departamentarea lor şi specializarea muncii în scopul creşterii eficienţei, îmbunătăţirea fluxului de legături în interiorul întreprinderii, îmbunătăţirea raporturilor de sub­ordonare prin participarea persoanelor antrenate în structurile inferioare şi medii la elaborarea deciziilor şi punerea lor în acţiune. Planul de reorganizare prin continuarea activităţii trebuie să cuprindă asemenea măsuri de redimensionare a întreprinderii ca un mijloc eficient de atingere a obiectivelor propuse. Supradimensionarea sau subdimensionarea structurii organizatorice a întreprinderii sau lipsa unor măsuri de redimensionare pot duce la eşecul restructurării şi pot constitui o piedică pentru convingerea creditorilor de realismul planului.

Lipsa din plan a unei strategii clare, lipsa unei imagini realiste de piaţă, existenţa unor canale de distribuţie slabe şi lipsa unor măsuri de îmbunătăţire a activităţii sunt semne ale unor puncte slabe ale unei companii, ceea ce face ca posibilitatea de redresare să fie redusă, iar un plan care nu conţine măsuri concrete riscă să nu fie credibil în faţa creditorilor.

 2. Măsuri de ordin financiar

Resursele financiare sunt unul dintre cele mai importante mijloace pentru reuşita reorganizării. De aceea, propunătorul planului va trebui să acorde o atenţie deosebită punerii în valoare a resurselor financiare interne, dar, în acelaşi timp, să urmărească atragerea unor resurse externe.

Planul de reorganizare va indica, în raport de modalitatea de reorganizare propusă:

1. resursele financiare interne pentru susţinerea realizării planului, existente sau care vor exista în viitor. Pentru punerea în valoare a resurselor financiare interne propunătorul planului trebuie să realizeze o inventariere cât mai exactă a bunurilor şi disponibilităţilor băneşti ale debitorului şi să stabilească o strategie clară pentru recuperarea resurselor băneşti de la clienţii săi. Totodată, vor trebui avute în vedere bunuri şi sume de bani ce vor fi obţinute de la viitori clienţi sau beneficiari, pe baza unei strategii clare de piaţă. Propunătorul planului va trebui să stabilească destinaţii concrete de utilizare cât mai rentabilă şi mai eficientă a resurselor.

2. antrenarea unor resurse financiare externe, prevăzând în plan măsuri de antrenare a acestora. Resursele externe pot fi obţinute pe mai multe căi:

  • majorarea capitalului social al debitorului. Majorarea capitalului social al debitorului societate comercială este una dintre sursele de finanţare externă dintre cele mai rentabile, deoarece presupune intrarea în patrimoniul debitorului a unor resurse nerestituibile şi fără dobândă, dividendele asociaţilor urmând să fie plătite numai în măsura în care există profit. Această sursă de finanţare este foarte rentabilă la societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni care pot atrage resurse foarte mari prin majorarea capitalului.
  • emiterea de titluri de valoare (obligaţiuni) de către debitor sau de persoanele cărora li se transmite eventual activul şi pasivul debitorului, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi de Legea nr. 297/2004 şi eventual conversia datoriilor în titluri de valoare. Pentru înscrierea în plan a unei emisiuni de titluri de valoare care să fie distribuite creditorului în contul creanţei sale împotriva averii debitorului este necesar acordul expres, în scris, al creditorului care urmează să pri­mească titlurile de valoare emise, acord ce se va da înainte de admiterea planului de către judecătorul-sindic, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 3. Planul de reorganizare nu poate prevedea conversia crean­ţelor bugetare în titluri de valoare.
  • credite de la bănci, credite în cadrul programelor naţionale guverna­mentale de finanţare, credite în cadrul unor linii de finanţare interna­ţională. în timp ce primele două surse externe sunt sigure, ele fiind deja hotărâte la data votării planului de către creditori, creditele sunt doar surse posibile. Pentru a face credibil un plan de reorganizare care se bazează pe surse de finanţare din credite este necesar ca propunătorul planului să ofere anumite garanţii, ca de pildă scrisori din partea unor organe de finanţare care îşi exprimă disponibilitatea de a negocia acordarea unor astfel de credite.
  • împrumuturi de folosinţă a unor echipamente şi utilaje. Ele reprezintă o sursă de finanţare externă foarte avantajoasă, în condiţiile în care nu există fonduri pentru investiţii, iar restructurarea activităţii necesită investiţii în noi tehnologii. împrumuturile de folosinţă de echipamente şi utilaje se pot realiza prin intermediul unor contracte moderne, precum contractul de leasing. Echipamentele şi utilajele sunt folosite în procesul de producţie perioade îndelungate de timp, în schimbul unei chirii calculate astfel încât să asigure amortizarea lor, debitorul având opţiunea cumpărării lor la sfârşitul perioadei la valoarea reziduală, putându-se practica leasingul cu clauza fermă de cumpărare.

 3. Măsuri de ordin social şi de muncă

 Planul va trebui să prevadă[3]:

  • măsura în care vor fi menţinute contractele de muncă ale tuturor salariaţilor sau ale unei părţi din salariaţi;
  • modul în care se vor face disponibilizările;
  • măsurile de ordin social de care vor beneficia persoanele disponibilizate.

Măsurile se referă la menţinerea, reducerea sau mărirea numărului locurilor de muncă, menţinerea sau mărirea salariilor, modificarea programului de lucru, alte drepturi acordate personalului menţinut, precum şi drepturi acordate personalului ce va fi disponibilizat, facilităţi de ordin social acordate persoanelor încadrate în muncă, precum şi orice alte asemenea măsuri. Dacă proiectul planului de reorganizare prevede restrângeri de personal din raţiuni economice, vor trebui respectate prevederile imperative din Codul muncii şi alte legi speciale, precum şi prevederile contractului colectiv de muncă.



[1] I. Turcu, οp.cit., p. 104.

[2] Sοrin David, Prοcеdura rеοrganizării judiciarе în sistеmul Lеgii nr. 64/1995, în RDC nr. 5/1996, pp. 62-63.

[3] N. Țăndărеanu, οp.cit., p.138;