Administrarea bunurilor minorului

Articolul Administrarea bunurilor minorului este parte a unei lucrări de licență.

Nu găsești ce cauți? Comandă lucrări de licență, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Obligaţiile care-i revin tutorelui în administrarea bunurilor minorului trebuiesc privite în funcţie de trei momente: cel al deschiderii tutelei; pe parcursul exercitării tutelei şi la încetarea tutelei.[1]

Obligaţiile care-i revin tutorelui la deschiderea tutelei sunt stabilite de art. 140 noul Cod civil.

Potrivit dispoziţiei legale citate, în termen de maximum 10 zile de la numirea tutorelui, un delegat al instanţei de tutelă va verifica la faţa locului toate bunurile minorului, în prezenţa tutorelui şi a membrilor consiliului de familie, întocmind un inventar. Acest inventar va fi supus aprobării instanţei de tutelă.[2]

Cu prilejul inventarierii, tutorele şi membrii consiliului de familie sunt ţinuţi să declare în scris, la întrebarea expresă a delegatului instanţei de tutelă, creanţele, datoriile sau alte pretenţii pe care le au faţă de minor, declaraţiile lor fiind consemnate şi în procesul-verbal de inventariere. Dacă persoanele mai sus menţionate au cunoscut creanţele sau pretenţiile proprii faţă de minor şi nu le-au declarat, deşi au fost somate să le declare, acestea sunt prezumate că au renunţat la ele. Dacă ele nu declară datoriile pe care le au faţă de minor, deşi au fost somate să le declare, pot fi îndepărtate din funcţia de tutore sau de membru al consiliului de familie, după caz.

Înainte de întocmirea inventarului, tutorele nu poate face, în numele minorului, decât acte de conservare şi acte de administrare ce nu suferă întârziere (art. 141 noul Cod civil).

Pe parcursul exercitării tutelei, tutorele are îndatorirea de a administra cu bună-credinţă bunurile minorului, scop în care el acţionează în calitate de administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor acestuia. Tutorele fiind considerat un administrator simplu al bunurilor minorului şi în cazul său vor fi aplicabile dispoziţiile titlului V din cartea a III-a noul Cod civil, referitoare la administrarea bunurilor altuia, afară de cazul în care prevederile referitoare la tutelă nu dispun altfel.[3]

Administrarea priveşte toate bunurile minorului, cu excepţia bunurilor dobândite de acesta cu titlu gratuit. Testatorul sau donatorul pot însă dispune ca şi aceste bunuri să fie administrate de tutore. În lipsa unei asemenea dispoziţii, administrarea acestor bunuri va fi încredinţată persoanei desemnate prin actul de dispoziţie sau, după caz, curatorului numit de instanţa de tutelă.[4]

Conform art. 148 alin. (1) din noul Cod civil, consiliul de familie stabileşte, prin decizie pe care o aduce la cunoştinţa instanţei de tutelă, suma anuală necesară pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale. După împrejurări, această sumă poate fi modificată în acelaşi mod.

Cheltuielile necesare pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. Dacă aceste venituri nu sunt îndestulătoare, instanţa de tutelă va dispune vânzarea bunurilor minorului, prin acordul părţilor sau prin licitaţie publică.

Dacă minorul este lipsit de bunuri şi nu are părinţi sau alte rude care sunt obligate prin lege să îi acorde întreţinere ori aceasta nu este suficientă, minorul are dreptul la asistenţă socială, în condiţiile legii.

Sumele de bani care depăşesc nevoile întreţinerii minorului şi ale administrării bunurilor sale, precum şi instrumentele financiare, se depun, pe numele minorului, la o instituţie de credit indicată de consiliul de familie, în termen de cel mult 5 zile de la data încasării lor iar tutorele poate dispune de ele numai cu autorizarea instanţei de tutelă [art. 149 alin. (1) şi alin. (2) noul Cod civil]. Aceste sume de bani şi instrumente financiare nu vor putea fi însă folosite de tutore pentru încheierea, pe numele minorului, a unor tranzacţii pe piaţa de capital, chiar dacă ar fi obţinut autorizarea instanţei de tutelă.

Tutorele poate depune la o instituţie de credit şi sumele necesare întreţinerii, tot pe numele minorului. Acestea se trec într-un cont separat şi pot fi ridicate de tutore, fără autorizarea instanţei de tutelă [art. 149 alin. (4) noul Cod civil].

Pe parcursul exercitării tutelei tutorele este obligat să prezinte instanţei de tutelă, în termen de cel mult 30 de zile de la sfârşitul fiecărui an calendaristic, o dare de seamă referitoare la administrarea bunurilor minorului. Dacă averea minorului este de mică însemnătate, instanţa de tutelă poate să autorizeze ca darea de seamă privind administrarea bunurilor minorului să se facă pe termene mai lungi, care nu vor depăşi însă trei ani.

La aceste cazuri se adaugă şi cele care privesc persoana tutorelui, care mai sunt cunoscute sub numele de cauze care conduc la „încetarea funcţiei tutorelui”:[5]

  • moartea tutorelui [art. 156 alin. (2) noul Cod civil];
  • îndepărtarea de la sarcina tutelei [art. 156 alin. (2) şi art. 158 noul Cod civil];
  • tutorele este înlocuit la cererea sa [art. 156 alin. (2) şi art. 120 alin. (2) noul Cod civil],

Îndepărtarea de la sarcina tutelei este o sancţiune care i se aplică tutorelui care

Săvârşeşte un abuz, o neglijenţă gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore, nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător sarcina, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. Ea se poate dispune numai de instanţa de tutelă.

Potrivit art. 120 alin. (2) noul Cod civil tutorele poate cere înlocuirea numai dacă:[6]

  • a împlinit vârsta de 60 de ani;
  • femeia numită tutore este însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani;
  • creşte şi educă 2 sau mai mulţi copii;
  • din cauza bolii, a infirmităţii, a felului activităţilor desfăşurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină.


[1] Sonia Drăghici, Fundamentele constituționale ale Dreptului civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 276.

[2] Gabriel Boroi, Anghelescu Carla Alexandra, op.cit., p. 324.

[3] Colectiv, Noul cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, op.cit., 169.

[4] Carmen Tamara Ungureanu, op.cit., p. 400.

[5] Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, op. cit., p. 366.

[6] Colectiv, Noul cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, op.cit., 170.